Cu o experiență de peste zece ani în dezvoltarea rurală, Asociația Grupul de Acțiune Locală (GAL) De la Vedea la Olteț adoptă o abordare de jos în sus, ascultând nevoile reale ale comunităților și dezvoltând strategii locale care răspund acestor provocări pe care le implementează în cadrul intervenției LEADER.
Grupul de Acțiune Locală are sarcina de a implementa o strategie de dezvoltare locală, de a lua decizii privind alocarea resurselor financiare și de a le administra. GAL De la Vedea la Olteț stimulează în mod eficient dezvoltarea durabilă, pentru că:
adună și combină resursele umane și financiare disponibile din sectorul public, din sectorul privat, din sectorul civic și voluntar
asociază actorii locali în jurul proiectelor colective și al acțiunilor multisectoriale, pentru a realiza sinergii, coproprietății și masa critică necesară pentru îmbunătățirea competitivității economice a zonei;
consolidează dialogul și cooperarea între diferiți actori locali, care, deseori, au puțină experiență de colaborare, prin atenuarea potențialelor conflicte și prin facilitarea unor soluții negociate prin consultații și discuții;
facilitează, prin interacțiunea diferiților parteneri, procesele de adaptare și de schimbare din sectoarele cu potențial economic din zonă
Asociația noastră a fost activă pe parcursul a trei programe financiare europene, respectiv 2007-2013, 2014-2020 și 2023-2027, utilizând abordarea LEADER denumită „dezvoltare locală plasată sub responsabilitatea comunității”.
Pe parcursul celor 12 ani de activitate, GAL De la Vedea la Olteț a implementat și implementează strategii de dezvoltare locală, elaborate pe baza identificării nevoilor locale, fiind atrase finanțări în valoare de:
3.599.243,70 euro, pentru perioada de programare 2007-2013 (finalizată la 30.09.2015)
4.067.540,87 euro, pentru perioada de programare 2014-2020 (finalizare la 31.12.2025)
Începând cu data de 30 octombrie 2024, GAL De la Vedea la Olteț a demarat implementarea Strategiei de dezvoltare locală pentru perioada de programare 2023-2027 (finalizare la 31.12.2029), cu un buget dedicat realizării de proiecte destinate dezvoltării sectorului public și privat de 4.373.293 euro.
Din punct de vedere al teritoriului, structura comunităților a suferit mici modificări, după cum urmează:
În perioada de programare 2007-2013, teritoriul GAL cuprindea 9 localități în județul Olt: orașul Potcoava, și comunele: Bălteni, Cârlogani, Curtișoara, Icoana, Perieți, Priseaca, Strejești și Valea Mare, si o localitate situată în județul Vâlcea: Lungești;
În perioada de programare 2014-2020, teritoriul GAL a cuprins 19 localități din județul Olt (Bălteni, Bobicești, Brebeni, Cârlogani, Curtișoara, Găneasa, Iancu Jianu, Icoana, Ipotești, Milcov, Morunglav, Osica de Sus, Perieți, Pleșoiu, Potcoava, Scornicești, Slătioara, Strejești, Valea Mare) si doua localități situate in județul Vâlcea (Lungești si Șușani);
În perioada de programare 2023-2027, teritoriul GAL cuprinde 22 localități – 20 localități din județul Olt (Bălteni, Bobicești, Brebeni, Cârlogani, Curtișoara, Găneasa, Iancu Jianu, Icoana, Ipotești, Milcov, Morunglav, Osica de Sus, Perieți, Pleșoiu, Potcoava, Scornicești, Slătioara, Strejești, Valea Mare, Priseaca) si doua localități situate în județul Vâlcea (Lungești si Șușani).
Prin fondurile nerambursabile pe care GAL De la Vedea la Olteț le distribuie în teritoriul acoperit în cadrul Strategiei de Dezvoltare Locală, sprijinim proiecte care transformă ideile locale în realitate, oferind oportunități de finanțare pentru soluții inovatoare și durabile
Conteaztează-ne
0786 038 871 0786 038 848 0745 555 566
Telefon
Locație
Copyright © 2024 GAL DE LA VEDEA LA OLTET